Siria promite să-i judece pe propagandiştii regimului Assad
Noile autorități siriene intenționează să aducă în fața justiției jurnaliştii militari care au contribuit la propaganda regimului Bashar al-Assad. Ministerul Informațiilor din țară promite un proces echitabil ca parte a justiției de tranziție.

Ministerul sirian al Informației a declarat că jurnaliștii militari care au făcut „parte din mașinăria militară și de propagandă” sub regimul înlăturat al lui Bashar al-Assad vor fi judecați. Potrivit unei declarații emise de Minister vineri, 13 decembrie, lucrătorii din mass-media militară care „au contribuit direct sau indirect la propaganda crimelor și masacrelor” vor fi supuși unui „proces echitabil în cadrul justiției de tranziție”, a relatat dw.com.
Ministerul a descris scopul unui astfel de proces ca fiind „realizarea justiției” și aducerea în fața justiției a tuturor celor implicați în crime împotriva poporului sirian.
Grupările armate aflate în opoziție cu Damascul oficial au cucerit Capitala siriană în noaptea de 8 decembrie, după o săptămână și jumătate de progrese rapide în întreaga țară. Bashar al-Assad, care a condus Siria începând din 2000, a fugit în Rusia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


