Serviciul de informații din Coreea de Sud: În războiul din Ucraina au murit cel puțin 100 de soldați nord-coreeni
Cel puțin 100 de militari nord-coreeni au murit și aproape 1.000 au fost răniți luptând de partea Rusiei lângă Kursk. Despre aceasta a informat deputatul din Parlamentul Coreei de Sud, Lee Seung-won, după un briefing cu reprezentanții serviciilor de informații.

Potrivit acestuia, printre cei decedați se aflau oficiali de rang înalt. Această circumstanță, precum și numărul considerabil de victime, este explicată prin faptul că militarii din Coreea de Nord nu erau familiarizați cu terenul și nu întâlniseră anterior dronele. De asemenea, deputatul afirmă că forțele nord-coreene sunt „folosite ca material de consum”, informează bbc.com.
„Se spune că soldații ruși se plâng că militarii nord-coreeni, din cauza lipsei de cunoștințe despre drone, sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”, a spus el.
Luni, 16 decembrie, generalul-maior Pat Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a vorbit pentru prima dată despre militarii nord-coreeni decedați în război. El nu a precizat numărul acestora, dar marți, 17 decembrie, o sursă de rang înalt din Pentagon a declarat pentru agențiile AP și Reuters că ar fi vorba de „câteva sute” de nord-coreeni uciși și răniți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


