theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
8 Octombrie 2025, 16:03
4 633
Copiază linkul
Link copiat

Scurgeri de amoniac, detectate la rafinăria Petromidia din România

O instalaţie din rafinăria românească Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire.

Scurgeri de amoniac, detectate la rafinăria Petromidia din România.
Scurgeri de amoniac, detectate la rafinăria Petromidia din România.

„Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verificat rafinăria din Năvodari  în perioada 9 septembrie 2025 – 6 octombrie 2025. Acţiunea de control şi verificare nu ar fi fost posibilă fără sesizările multiple pe care le-am primit cu privire la mirosul înţepător din proximitatea rafinăriei (în special pe timpul nopţii)”, a transmis marţi, 7 septembrie, Garda de Mediu, relatează hotnews.ro.

În urma controlului, s-au depistat „nereguli majore”, respectiv coroziuni, neetanşeităţi și o scurgere de amoniac în instalaţia de frig.

În plus, Garda de Mediu (GNM) reclamă „o lipsă de comunicare cu autoritatea de mediu, atunci când au descoperit, încă din luna iulie 2025, pierderea de amoniac în sistemul de apă de răcire”.

„Amoniacul este o substanţă toxică şi iritantă, iar operatorul petrolier a crescut neobişnuit de mult consumul acesteia, fapt care ar indica o pierdere în sistem. Spre exemplu, numai în luna septembrie aprovizionarea cu amoniac a crescut la 7.000 de kilograme. Pe lângă scurgerea evidentă de amoniac din sistem, sursă a disconfortului olfactiv din zonă, am descoperit şi alte eliberări necontrolate de substanţe periculoase şi gaz în atmosferă şi sol, cel mai probabil din cauza unor coroziuni şi neetanşeităţi”, a mai transmis sursa citată.

Experţii GNM au dispus oprirea, în termen de 72 de ore, a instalaţiei de frig, odată cu punerea în siguranţă a acesteia şi remedierea scurgerii de amoniac detectate.

„Totodată, am solicitat revizuirea Autorizaţiei Integrate de Mediu pentru a include fluxul de amoniac al instalaţiei de frig. Operatorul trebuie să prezinte documentele de achiziţie amoniac şi informaţiile despre toate incidentele/disfuncţionalităţile din instalaţii pentru perioada iulie-septembrie 2025”, a precizat Garda de Mediu.

În plus, societatea este pasibilă de o sancţiune contravenţională cuprinsă între 150.000 şi 500.000 lei românești pentru nerespectarea obligaţiei de a informa imediat autoritatea de mediu şi de a lua măsuri pentru restabilirea conformităţii în cel mai scurt timp.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat