Scholz prelungește controalele la frontierele Germaniei pentru încă șase luni înainte de alegeri
Guvernul Germaniei a decis să prelungească controlul la toate granițele terestre ale țării cu încă șase luni, pentru a arăta înainte de alegeri că luptă împotriva migrației ilegale.

Despre aceasta a anunțat șeful guvernului german, Olaf Scholz, informează eurointegration.com.ua.
Controlul actual la granițe era valabil până la mijlocul lunii martie. Anunțând decizia înainte de alegerile anticipate din 23 februarie, cancelarul Germaniei a spus că guvernul rămâne ferm în lupta împotriva migrației ilegale.
„Astăzi am dispus din nou control temporar la toate granițele Germaniei pentru încă șase luni și am informat Comisia Europeană despre acest lucru”, a scris Scholz pe rețeaua socială X (Twitter).
Potrivit acestuia, datorită controlului la granițe, este posibil să se combată eficient migrația ilegală. În special, în 47.000 de cazuri, s-a refuzat intrarea în țară, iar între 2023 și 2024 au fost depuse cu o treime mai puține cereri de azil. De asemenea, au fost arestați 1.900 de persoane care transportau migranți ilegali.
Germania a introdus din nou controale la graniță în septembrie, ca parte a unei poziții mai ferme în privința migrației și a criminalității transfrontaliere.
Migrația este principala problemă pentru alegători înainte de alegerile din 23 februarie, iar principalele partide sunt sub presiune pentru a arăta că pot rezolva această problemă pe fondul unui sprijin ridicat al „Alternativii pentru Germania”, care adoptă o politică anti-migrație severă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


