Schemă de furt a criptomonedelor cu utilizarea brandului Labubu
Escrocii au inventat un nou scenariu pentru a păcăli deținătorii de portofele crypto. Aceștia creează site-uri false unde, sub pretextul unei promoții „gratuite”, oferă o criptomonedă numită Labubu.

Experții în securitate cibernetică de la compania F6, lider în dezvoltarea tehnologiilor anti-cybercrime, au semnalat această schemă de furt de criptomonedă folosind brandul Labubu, scrie rbc.ru.
Pe site-ul fals, utilizatorilor li se oferă gratuit criptomoneda Labubu. Pentru a participa la promoție, utilizatorul este rugat să conecteze portofelul crypto.
Odată conectat, site-ul solicită acces la informații despre sold și istoricul tranzacțiilor. Dacă portofelul are fonduri, site-ul cere permisiuni suplimentare, pretinzând că sunt necesare pentru verificarea participării la promoție. Ulterior, printr-un program malițios de tip „drainer”, banii sunt transferați în conturile escrocilor.
Dacă portofelul este gol, site-ul anunță că persoana nu este eligibilă pentru promoție, pentru a nu irosi resurse pe „ținte inutile”. Astfel, escrocii selectează cu grijă victimele care au cu adevărat fonduri și fură tot sau aproape tot de pe conturile lor.
Analiștii F6 subliniază că site-ul nu are nicio legătură cu proiectul autentic Labubu și reprezintă doar o capcană pentru a păcăli deținătorii de criptomonede.
Anterior, escrocii au folosit brandul popular Labubu pentru a atrage un număr mare de copii și adulți în schemele lor. Pentru a fura conturi de Telegram, aceștia creau boți Telegram care ofereau posibilitatea de a câștiga o jucărie sau de a o primi contra unui review. Infractorii reușeau astfel să convingă victimele să-și partajeze contactul și să introducă codul primit de la Telegram.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


