Rusia a secretizat datele demografice oficiale
Serviciul Rosstat a exclus secțiunea „Demografie” din rapoartele sale lunare privind situația socio-economică, informează Radio Svoboda. Anterior, statisticile au exclus, printre altele, datele privind migranții.

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai publice datele demografice privind Federația Rusă. În „Revista privind situația social-economică a Federației Ruse pentru luna mai”, apărută cu câteva zile în urmă, lipsește secțiunea „Demografie”, a remarcat Radio Svoboda, transmite dw.com.
Pe site-ul Rosstat nu se mai regăsesc nici datele despre sporul natural al populației, numărul de nașteri și decese, căsătorii și divorțuri, migrație și populația totală. Ultima actualizare din această secțiune a fost făcută în luna martie, menționează sursa.
Demograful rus Aleksei Rakșa a afirmat în luna mai că aceste date statisticile secretizate mai pot fi obținute doar pentru uz intern și sub semnătură personală. Ulterior, el a fost inclus în lista „agenților străini”.
Statistici secretizate în Rusia
Aceasta nu este prima secțiune de statistică oficială care a fost secretizată în Rusia. În octombrie 2024, Rakșa anunța că Rosstat a încetat să mai publice date lunare privind migrația și numărul total al populației. În blocul demografic al documentelor oficiale mai apăreau doar date despre natalitate, mortalitate și spor natural negativ. În raportul similar publicat în august, care acoperea perioada ianuarie–iulie 2024, exista încă o secțiune „Rezultatele generale ale migrației populației”, cu numărul de migranți intrați și ieșiți din Rusia.
După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au secretizat întreaga statistică vamală, precum și datele privind rezervele valutare ale Băncii Centrale. De asemenea, marile companii au primit permisiunea să nu mai dezvăluie numele directorilor de top și indicatorii financiari din rapoartele lor publice.
În 2023, sub regimul „secret” au intrat datele despre producția de petrol și gaze naturale, iar în 2024, după mai multe atacuri cu drone ucrainene, Rosstat a încetat publicarea statisticilor privind producția de benzină și motorină, scria publicația The Moscow Times.
Din accesul public au dispărut și datele despre numărul de persoane cu dizabilități și mortalitatea cauzată de factori externi.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


