România este în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE
România a devenit ieri, 5 noiembrie, cea mai scumpă piață de energie electrică din Europa.

Mai multe unități de producție, printre care unități de la hidrocentrala Porțile de Fier sau de la centrala pe gaz de la Brazi a OMV Petrom fiind în revizie, planificată sau accidentală, ceea ce pune presiune pe prețuri, informează profit.ro.
România a fost nevoită să importe aproape 1.700 MWh la orele de vârf, în special seara, când prețul unui MWh sare de 3.000 de lei/MWh, relevă datele analizate de Profit.
Prețul mediu al energiei tranzacționată pe piața pentru ziua următoare (PZU), operată de OPCOM, și furnizată marți este de aproape 1.000 de lei/MWh sau 200 de euro/MWh (mai exact, 986 de lei/MWh sau 198 de euro/MWh).
Acesta este cel mai ridicat preț al energiei electrice comercializate pe piețele spot din Europa, Bulgaria, cu care România este interconectată, fiind singurul stat cu un preț similar.
Pe poziția a treia se situează, la distanță considerabilă, Germania, cu 165 de euro/MWh, urmată de celălalt stat european cu care România este interconectată, Ungaria (cu 164 de euro/MWh).
De altfel, în intervalul 18:00-19:00, când prețul orar din România este de aproape 650 de euro/MWh, România importă, prin mecanismul de cuplare, 1.100 MWh din Ungaria și 596 MWh din Bulgaria.
Centrala de la Brazi a OMV Petrom funcționează la jumătate din capacitate de pe 3 noiembrie, fiind efectuate lucrări de „echilibrare rotor generator, și de rectificare inele rotor generator”.
Mai multe unități de la hidrocentrala Porțile de Fier se află în această perioadă în revizie planificată, iar hidrocentrala de la Râul Mare s-a oprit accidental, pentru „remedierea pierderilor de apă răcitor ulei lagăr axial”.
România ocupă în continuare un loc fruntaș și în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE de la începutul anului și până în prezent, situându-se pe poziția a patra, cu un preț de 94,06 de euro/MWh. Prețuri mai ridicate înregistrează doar Italia și Irlanda (fiecare cu aproximativ 103 de euro/MWh) și Grecia (cu 94,49 de euro/MWh).
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


