Robin Westman, un atacator din Minnesota, a scris un manifest în limba rusă
Robin Westman, un atacator din Minnesota, în vârstă de 23 de ani, a murit la locul crimei din cauza rănilor suferite, după ce miercuri dimineață, 27 august, ar fi ucis doi copii în timpul unui atac armat.

Robin Westman este suspectul în atacul armat dintr-o școală catolică din Minnesota, în urma căruia miercuri, 27 august, au murit doi copii și alți 17 oameni au fost răniți, transmite euronews.com.
Bărbatul de 23 de ani, despre care nu se știa nimic anterior, ar fi deschis focul cu o pușcă în școala „Annunciation” la doar câteva zile după începerea anului școlar.
Doi copii, de opt și zece ani, au murit în urma atacului armat, care a avut loc în timpul slujbei de dimineață.
Dintre cei 17 răniți, 14 sunt copii cu vârste între 6 și 15 ani. Ceilalți trei erau enoriași în vârstă de peste 80 de ani, au informat autoritățile.
Potrivit șefului Poliției din Minneapolis, Brian O’Hara, Westman a murit ulterior la locul faptei din cauza rănilor suferite.
„Este cu adevărat de neconceput o asemenea cruzime și lașitate să tragi într-o biserică plină cu copii”, a spus O’Hara miercuri, 27 august.
Motivul atacului nu a fost încă stabilit, însă directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel, a declarat că uciderile sunt investigate ca act de terorism intern.
Ce se știe despre suspect?
Poliția a declarat că analizează înregistrările video și alte posibile materiale lăsate de presupusul atacator.
În două filmulețe online, care au fost ulterior șterse de pe YouTube, o persoană ce s-a prezentat drept Robin V. a împărtășit un bilet de adio în care vorbea despre depresie și dorința de a comite un masacru.
În imaginile vizionate de Euronews, presupusul atacator prezenta arme și muniție, unele dintre ele purtând inscripții în limba rusă, inclusiv „ucide-te”, „sunt terorist”, „ură”.
Mesajele conțineau afirmații antisemite și rasiste, precum și referințe la alți atacatori în masă, inclusiv Anders Breivik, extremistul de dreapta care a ucis 77 de persoane în Norvegia în 2011.
În imagini apar și jurnale scrise în engleză și rusă, printre care, aparent, o schiță a planului bisericii în care a avut loc atacul.
Într-o conversație cu agenția AP, fostul politician din statul Kentucky, Bob Heleringer, a confirmat că este unchiul lui Westman, dar a spus că „abia îl cunoștea” pe suspect și a adăugat că și-ar fi dorit ca Westman „să fi tras în mine, nu în școlari nevinovați”.
Biografia presupusului atacator
Oficiali federali, inclusiv secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, l-au descris pe Westman drept persoană transgender.
În anuarul școlar din 2017 este menționat cu numele Robert, relatează Minneapolis Star Tribune.
Trei ani mai târziu, un judecător a aprobat cererea de schimbare a numelui în Robin, deoarece Westman se identifica drept femeie.
Vorbind miercuri, 27 august, primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a avertizat că nu este loc pentru politică de gen în urma unei asemenea tragedii.
„Oricine folosește această ocazie pentru a denigra comunitatea noastră transgender sau orice altă comunitate a pierdut simțul umanității. Nu trebuie să acționăm pe baza urii”, a spus Frey.
„Astăzi au murit copii. Despre ei trebuie să fie vorba. Trebuie să îmbrățișăm aceste familii”, a mai spus el.
Într-o postare pe rețelele sociale, Casa Albă a anunțat că președintele SUA, Donald Trump, a ordonat ca steagurile de pe toate clădirile guvernamentale să fie coborâte în bernă până duminică seara, 31 august, „în semn de respect pentru victimele acestor acte de violență fără sens”.
Între timp, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a declarat miercuri: „Ceea ce s-a întâmplat aici nu va fi uitat. Locuitorii din Minnesota nu vor rămâne indiferenți. Susținem această comunitate”, a decalat miercuri, 27 august, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz.
„Îmi doresc cu adevărat ca niciun alt stat, nicio altă comunitate și nicio altă școală să nu mai treacă vreodată printr-o asemenea zi”, a adăugat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


