Putin propune Ucrainei reluarea negocierilor directe de la 15 mai, fără condiții prealabile
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a propus Ucrainei reluarea negocierilor directe „întrerupte în 2022” începând cu 15 mai, la Istanbul, fără condiții prealabile. El a declarat acest lucru în timpul unui discurs susținut la Kremlin în noaptea de 11 mai.

„Propunem autorităților de la Kiev să reia negocierile, întrerupte de ele la sfârșitul anului 2022. Să reluăm negocierile directe și, subliniez, fără niciun fel de condiții prealabile. Propunem să începem fără întârziere chiar joia viitoare, pe 15 mai, la Istanbul. Acolo unde au avut loc anterior și unde au fost întrerupte”, a declarat Putin, citat de meduza.io.
Potrivit lui Putin, el intenționează să discute cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, despre organizarea negocierilor directe între Rusia și Ucraina.
„Mâine avem programată o convorbire cu președintele Turciei, domnul Erdoğan, vreau să-i cer să ofere posibilitatea desfășurării negocierilor în Turcia. Sper că își va reconfirma dorința de a contribui la găsirea păcii în Ucraina”, a spus Putin.
De asemenea, Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru „negocieri serioase cu Ucraina”.
„Scopul acestora este de a elimina cauzele fundamentale ale conflictului, de a ajunge la instaurarea unei păci de durată, stabile, pe termen lung. Nu excludem că în cadrul acestor negocieri se va putea conveni și asupra unor noi armistiții, a unei noi încetări a focului, una reală”, a adăugat președintele Rusiei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


