theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Iunie 2025, 18:38
8 057
Copiază linkul
Link copiat

Proprietarul Labubu a pierdut patru miliarde de dolari după criticile presei chineze

Acțiunile companiei chineze Pop Mart, producătorul popularelor jucării Labubu, au scăzut cu 6,6% în cadrul tranzacțiilor de vineri, 20 iunie, atingând un minim de 232,2 dolari Hong Kong (29,58 dolari SUA).

Proprietarul Labubu a pierdut patru miliarde de dolari după criticile presei chineze.
Proprietarul Labubu a pierdut patru miliarde de dolari după criticile presei chineze.

Potrivit estimărilor South China Morning Post, în ultimele două zile cotațiile au scăzut cu aproape 9%, ceea ce a dus la o pierdere a valorii de piață de 30,89 miliarde de dolari Hong Kong (3,93 miliarde dolari SUA), transmite rbc.ru cu referire la scmp.com.

Până la sfârșitul zilei de tranzacționare, declinul s-a temperat la 3,62%, acțiunile revenind la nivelul de 239,6 dolari HK (30,5 dolari SUA).

Căderea acțiunilor a fost provocată de o publicație a ziarului Partidului Comunist din China, People's Daily (Renmin Ribao), care a criticat modelul de afaceri al Pop Mart. Ziarul a avertizat în legătură cu riscul de dependență asociat celebrelor jucării ale companiei.

Conținutul necunoscut al cutiilor Pop Mart îi determină pe colecționari să cumpere frecvent și repetat pentru a obține cele mai rare jucării și cărți poștale ale producătorului. Totuși, probabilitatea de a găsi un exemplar rar și valoros este mai mică de 2%.

„Aceste produse sunt capcane comerciale menite să folosească recompensele imprevizibile pentru a stimula achizițiile repetate”, scrie People's Daily, citând juriști și cercetători.

Minorii sunt deosebit de vulnerabili din cauza imaturității psihologice și lipsei de autocontrol. Ziarul cere înăsprirea reglementărilor pentru a proteja copiii. Astfel, de exemplu, în 2023, China a interzis vânzarea de „cutii oarbe” copiilor sub opt ani pentru a preveni dezvoltarea dependenței.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat