Prințul moștenitor al Norvegiei, învinuit în șapte cazuri de hărțuire
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei este suspectat de trei violuri, relatează publicația The Guardian.

Fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei Mette-Marit, Marius Borg Høiby, este suspectat de trei cazuri de viol și patru cazuri de agresiune sexuală. Despre aceasta scrie publicația The Guardian, transmite gazeta.ru.
„Poliția din Oslo i-a adus acuzații lui Marius Borg Høiby conform unor articole precum viol, agresiune sexuală și cauzare de vătămări corporale, în urma unei anchete de mai multe luni, în care au figurat un număr „cu două cifre” de presupuse victime”, se arată în publicație.
De menționat că, în prezent, el este cercetat din 4 august anul trecut, fiind suspectat că și-a violat iubita sa. Avocatul polițist din Oslo, Andreas Kruszewski, a declarat că Høiby a cooperat în timpul interogatoriului. Probele în dosar au fost colectate din surse precum mesaje text, mărturii ale martorilor și percheziții efectuate de poliție.
Avocatul a precizat că acuzațiile includ un caz de viol cu act sexual și două cazuri de viol fără act sexual. De asemenea, prințul moștenitor este acuzat de patru cazuri de agresiune sexuală și două cazuri de cauzare de vătămări corporale.
The Guardian scrie că, deocamdată, prințul moștenitor se află în libertate până la un eventual proces și beneficiază de prezumția de nevinovăție, până când instanța va decide altfel.
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei nu se află pentru prima dată în arest. În acest an, bărbatul de 27 de ani a fost reținut de două ori pentru diverse acuzații.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.