theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Iunie 2025, 20:52
9 715
Copiază linkul
Link copiat

Prima geantă Birkin creată de casa de modă Hermes va fi scoasă la licitație

Prima geantă originală Hermès Birkin va fi scoasă la licitație la Paris pe 10 iulie 2025, relatează CNN, citând o declarație a casei de licitații Sotheby’s. Aceasta va fi principalul lot al licitației tematice „Icoane ale modei”.

Prima geantă Birkin creată de casa de modă Hermes va fi scoasă la licitație.
Prima geantă Birkin creată de casa de modă Hermes va fi scoasă la licitație.

Geanta încăpătoare cu cusături în stil șa, care l-a inspirat pe directorul general al Hermès, Jean-Louis Dumas, în urma unei întâlniri întâmplătoare cu actrița și cântăreața Jane Birkin într-un avion, este confecționată integral din piele naturală neagră, transmite rtvi.com cu referire la cnn.com.

„În lumea modei există momente rare când un obiect depășește tendințele și devine o legendă. Geanta Birkin originală a Jane Birkin este un astfel de moment”, a declarat Morgane Halimi, șefa departamentului de genți și modă de la Sotheby’s.

Potrivit ei, această geantă stă alături de „alte obiecte excepționale de origine la fel de strălucitoare”, precum coroana și mantia lui Freddie Mercury sau puloverul roșu al prințesei Diana cu model de oi, supranumit ironic „Oaia neagră”.

CNN a întrebat casa de licitații Sotheby’s la ce sumă se așteaptă să fie vândută geanta, dar nu a primit un răspuns.

„Geanta Brikin originală are potențialul de a stabili noi recorduri”, a adăugat Halimi.

Potrivit Sotheby’s, geanta originală Birkin se deosebește de versiunile ulterioare prin șapte caracteristici: dimensiune, prezența inelelor metalice, accesorii din alamă, o curea lungă pentru purtat pe umăr, fermoar, capse la bază și inițialele „JB” (Jane Birkin) pe clapeta din față.

Geanta va fi expusă publicului în galeria Sotheby’s din New York între 6 și 12 iunie. Când a fost prezentată în galeria pariziană a casei de licitații în toamna lui 2024 și apoi în Sotheby’s Maison din Hong Kong la începutul lui 2025, mii de oameni au venit să o vadă.

Povestea acestei genți, devenită o legendă în lumea modei și un simbol atemporal al luxului, a început în 1984, când Jean-Louis Dumas și Jane Birkin s-au nimerit în același avion și au început să converseze. Ea i-a spus că și-ar dori o geantă de damă „cât jumătate de geamantan”, în care să încapă tot ce are nevoie pentru călătorii. Dumas i-a cerut un desen, iar ea l-a schițat pe o pungă pentru greață oferită de însoțitoarele de bord.

Au trecut 40 de ani până la licitarea primei Birkin. Jane Birkin declara într-un interviu că geanta a devenit un „fenomen al culturii pop”. În 2020, într-un interviu pentru CNN, ea glumea că e posibil ca lumea să o țină minte mai mult pentru geantă decât pentru rolurile din filme sau piesa Je T’aime… Moi Non Plus. „Doamne, când voi muri, poate că oamenii își vor aminti doar de geantă”, a spus Birkin în glumă. Ea a decedat în 2023.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat