Portugalia a confundat steagul Palestinei cu cel sudanez într-un comunicat de recunoaștere a statului palestinian
Liderul Partidului Chega, Andre Ventura, și alți utilizatori au observat o eroare într-o publicație a Guvernului pe rețelele sociale, în care se menționa recunoașterea statului Palestina.

Duminică, 21 septembrie, Portugalia a recunoscut oficial statul Palestina, transmite euronews.com.
Guvernul s-a grăbit să anunțe acest lucru pe rețelele sociale, însă a comis o eroare care nu a trecut neobservată de utilizatorii atenți.
„Guvernul portughez marchează recunoașterea statului Palestina cu steagul (...) Sudanului”, a scris fostul membru al Blocului de Stânga, Fabian Figueiredo, pe X.
![]()
Liderul partidului Chega a distribuit, de asemenea, pe contul său de X o captură de ecran cu postarea Guvernului de pe Instagram.
Totuși, în imaginea distribuită de el apare deja steagul Palestinei, deoarece Guvernul a corectat rapid greșeala.
„Guvernul portughez a anunțat recunoașterea Palestinei și a afișat steagul Sudanului. Mai multă incompetență nici că se poate. Doamne, scapă-ne cât mai repede de acest Guvern!”, a scris Andre Ventura.
![]()
Problema constă în faptul că ambele steaguri sunt similare ca formă și culori folosite.
Steagul Palestinei are o bandă orizontală neagră sus, urmată de alb și verde, iar în partea stângă se află un triunghi roșu.
Pe steagul Sudanului, tot un triunghi este prezent, dar este verde, iar benzile orizontale sunt roșie (sus), albă (mijloc) și neagră (jos).
Pe lângă postările lui Ventura și ale fostului deputat al Blocului de Stânga, și alți utilizatori online au semnalat greșeala premierului Luis Montenegro, remarcând totodată cât de asemănătoare sunt cele două steaguri.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


