Polonia propune interzicerea cafelei în cantinele școlare
Ministerul Sănătății din Polonia propune interzicerea completă a vânzării de cafea elevilor în cadrul unui proiect de reformă a meselor școlare.

Ministerul Sănătății din Polonia a explicat că a primit numeroase solicitări din partea părinților și tutorilor, îngrijorați de consumul excesiv de cafea în rândul copiilor și adolescenților. Din acest motiv, proiectul de hotărâre propune interzicerea vânzării acesteia, transmite eurointegration.com.ua.
În plus, Guvernul Poloniei propune o listă clară de produse care vor putea fi vândute în școli și grădinițe.
Este vorba, printre altele, despre produse de panificație, lactate, băuturi vegetale, legume, fructe, nuci, sucuri fără adaos de zahăr și sare, precum și ciocolată amăruie cu cel puțin 70% cacao.
Vor fi introduse, de asemenea, limite privind conținutul de zahăr, grăsimi și sare din produsele disponibile pentru copii.
În cazul în care hotărârea va fi adoptată, modificările ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2026, oferind instituțiilor de învățământ din Polonia timp pentru a se adapta la noile cerințe.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


