Poliția din Las Vegas a primit 10 Tesla Cybertruck din partea unui sponsor anonim
Un sponsor anonim a oferit 10 Tesla Cybertruck poliției din Las Vegas. Știrea despre primirea automobilelor Cybertruck a fost ilustrată de poliție cu imagini de pick-up-uri în două versiuni - pentru patrule și pentru trupele speciale.

„Departamentul de Poliție din Las Vegas este încântat să anunțe că vom adăuga 10 Tesla Cybertruck în parcul nostru auto! Aceste vehicule de ultimă generație vor fi adaptate pentru patrularea LVMPD și SWAT, ajutând ofițerii noștri să protejeze și să servească utilizând cele mai noi tehnologii", a declarat șeriful poliției Kevin McMahill, transmite gazeta.ru.
Departamentul de Poliție din Las Vegas a precizat că mașinile au fost primite ca donație din partea unui sponsor anonim. Tesla Cybertruck vor fi utilizate împreună cu dronele semi-autonome deja aflate în dotare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


