Peste 42.000 de turiști din Moldova au vizitat România în primele 6 luni ale anului
Așadar, România a fost vizitată în primele șase luni de rezidenți din Germania (102,7 mii persoane) și Italia (102,5 mii persoane).

În plus, România a fost vizitată de cetățeni din SUA (63 mii persoane), Israel (61.912), Marea Britanie (61.793), Franța (53.416), Ungaria (51.671), Spania (48.242) și Ucraina (47.350), transmite economica.net.
Au vizitat România și puțin peste 42.000 de cetățeni ai Moldovei.
Oaspeții străini au folosit cel mai des transportul rutier (78,8% din numărul total de sosiri în această perioadă).
Numărul de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv închirierea apartamentelor și camerelor) în prima jumătate a acestui an a fost de 11,316 milioane, adică cu 2,1% mai mult decât în prima jumătate a anului 2023. Numărul de înnoptări ale turiştilor români a fost de 80,4%, iar a turiştilor străini - 19,6%.
Durata medie a şederii în primele 6 luni ale acestui an a fost de 1,9 zile pentru turiştii români şi 2,1 zile pentru turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistice în prima jumătate a anului a constituit la 25,6% din total structurilor de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere închiriate), fiind în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023.


