Pavel Durov a anunțat lansarea unui laborator de inteligență artificială în Kazahstan
Creatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a anunțat că va deschide un laborator de inteligență artificială în Kazahstan. El a făcut acest anunț în timpul discursului său la forumul Digital Bridge 2025, care se desfășoară la Astana.

„Cu mândrie anunț că astăzi, 2 octombrie, deschidem aici, în această clădire (forumul are loc în centrul expozițional Expo), un laborator specializat de inteligență artificială — Alem AI”, a declarat Durov, transmite meduza.io cu referire la tengrinews.kz.
Potrivit acestuia, primul proiect va fi „o colaborare între Telegram și clusterul de supercomputere din Kazahstan”.
„Despre ce este vorba în acest proiect? În ultimele câteva luni, noi, Telegram, am lucrat la o nouă tehnologie, o combinație între blockchain și inteligență artificială. Această tehnologie va permite mai mult de unui miliard de oameni să utilizeze funcții de inteligență artificială generate în mod privat de un sistem de calcul descentralizat”, relatează Nur.kz, citând declarațiile lui Durov.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


