theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Iulie 2025, 23:32
4 389
Copiază linkul
Link copiat

Pașinian a propus reformarea Bisericii Apostolice Armene

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a propus reformarea Bisericii Apostolice Armene. Acesta și-a prezentat viziunea asupra reformelor într-o postare pe Facebook.

Pașinian a propus reformarea Bisericii Apostolice Armene.
Pașinian a propus reformarea Bisericii Apostolice Armene.

Printre alte măsuri, premierul armean propune simplificarea statutului bisericesc și introducerea unor noi proceduri de verificare a integrității morale a candidaților la funcția de catolicos. Actualul catolicos, Karekin al II-lea (nume laic – Ktrich Nersisian), este propus de șeful Guvernului armean pentru demitere și evacuare din reședința sa din Ecihmiadzin, transmite kommersant.ru.

Nikol Pașinian a propus următorul plan de acțiune. Mai întâi, în opinia premierului, ar trebui ca Ktrich Nersisian să fie destituit, atribuțiile sale urmând să fie transferate temporar „unui preot căsătorit, cu o moralitate ireproșabilă”. În același timp, noile alegeri pentru funcția de catolicos nu vor fi organizate până când nu va fi aprobat Statutul Bisericii Apostolice Armene în baza „Codului canonic armean”.

După ce statutul va fi adoptat de Adunarea Națională a Bisericii, se vor desfășura alegerile catolicosului. Premierul solicită ca toți candidații să fie supuși unei verificări a „integrității morale”, adică a respectării cerințelor ce urmează a fi definite prin noul statut.

Potrivit lui Pașinian, noul statut trebuie să fie redactat în limba armeană modernă și să fie „scurt și ușor de înțeles pentru toți”. În opinia premierului, aplicabilitatea „Codului canonic armean” suferă grav în prezent. Din cauza lipsei unei traduceri a miilor de reguli în limba armeană modernă, mulți credincioși și clerici nu cunosc regulile stabilite de acesta, este convins el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat