Orban nu crede că Ungaria este izolată în UE
Premierul ungar, Viktor Orban, nu crede că țara sa este izolată în UE din cauza poziției sale diferite în multe probleme, inclusiv războiul dintre Rusia și Ucraina.

Orban a spus că dacă un stat are o opinie și 26 de state au alta, acest lucru nu indică izolare, ci o „discuție” într-o societate democratică, relatează eurointegration.com.ua.
„Acesta este exact modul în care s-a născut democrația maghiară. Îmi amintesc foarte bine conversațiile din familia mea, în '88, când am creat o organizație de tineret anticomunistă în Ungaria pentru a distruge regimul comunist și a împinge sovieticii acasă. Atunci toată lumea a spus: voi sunteți nebuni. Chiar și în familia mea (au spus): este imposibil (să se facă) în câțiva ani.
Eu obișnuiam să spun, se va întâmpla rapid oricum (...). Să fiu singur cu propria mea poziție și apoi să lupt, să îi conving pe alții să îmi urmeze poziția, face parte din ADN-ul nostru”, a spus Orban.
Potrivit acestuia, o poziție diferită nu a fost niciodată percepută ca o izolare în Ungaria.
El a reamintit că în 2015, în timpul crizei migrației, Ungaria era, de asemenea, „absolut singură” în UE. Cu toate acestea, chiar și atunci, a spus Orbán, nu a fost izolată, deoarece a fost „inclusă în discuții”.
„A fi izolat înseamnă că nu faci parte din discuții”, a explicat Orban.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


