Operatorul gazoductului Turkish Stream se mută din Olanda în Ungaria
Operatorul gazoductului rusesc Turkish Stream, compania South Stream Transport B.V., își va schimba jurisdicția din Olanda în Ungaria.

Informația a fost făcută publică marți, 9 decembrie, pe Facebook de către ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite eurointegration.com.ua.
Szijjarto a declarat că „unii au încercat să răspândească zvonuri panicarde despre compania care operează gazoductul Turkish Stream”.
„Acum, însă, o veste bună: a început mutarea companiei din Olanda în Ungaria, iar nicio sancțiune nu îi împiedică activitatea”, a scris el.
Ministrul a menționat, de asemenea, „încă o veste bună”. „Rușii ne permit în continuare să plătim pentru gaz fără a aplica sancțiuni”, a adăugat șeful diplomației ungare.
South Stream Transport B.V. este o companie olandeză cu sediul central în Amsterdam. Aceasta răspunde de operarea sistemului de gazoducte TurkStream, care transportă gaz natural din Rusia prin Marea Neagră către Turcia și sudul Europei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


