theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Iulie 2025, 15:24
10 934
Copiază linkul
Link copiat

O notiță din mâna lui Trump a dezvăluit cursul negocierilor cu UE: A obținut mai mult decât oferea Europa

În timpul unei conferințe de presă despre acordul vamal cu Uniunea Europeană, președintele SUA, Donald Trump, ținea în mână o notiță care a fost fotografiată dintr-un unghi ce a permis jurnaliștilor să-i citească conținutul „în transparență”.

O notiță din mâna lui Trump a dezvăluit cursul negocierilor cu UE: A obținut mai mult decât oferea Europa.
O notiță din mâna lui Trump a dezvăluit cursul negocierilor cu UE: A obținut mai mult decât oferea Europa.

Pe foaie erau enumerate ofertele Uniunii Europene pentru acord, alături de adnotări care, aparent, au fost făcute de Trump în timpul negocierilor și pe care a reușit să le obțină, relatează Bild.

  • „UE oferă tarife reciproce de 10% pentru SUA, 15% pentru automobile, 10% pentru produse farmaceutice și semiconductori”. Trump adaugă lângă această ofertă obiectivul său, „15%”. Iar UE a fost de acord.
  • „Comerț cu oțel ca pentru Regatul Unit”. UE a dorit o taxă vamală de 25% la oțel și aluminiu, la fel ca în cazul Londrei. Trump nu a scris nimic pe acea linie, dar propunerea nu a fost acceptată. SUA va continua să perceapă 50% la oțelul și aluminiul european.
  • UE a oferit, de asemenea, eliminarea tarifelor pentru produsele americane, „cu excepția unor produse agricole”. Trump nu a exprimat obiecții în acest sens.
  • Notița continuă cu oferta generoasă a UE pentru „mega-acorduri” „în termenul dumneavoastră” (in your term), investiții europene în SUA în valoare de 500 de miliarde de dolari și importuri de energie din SUA în Europa în valoare de 600 de miliarde. Lui Trump i s-a părut prea puțin, el a crescut investițiile la 600 de miliarde și valoarea importurilor de energie la 750 de miliarde. Europa, prin președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acceptat și aceste condiții.

Adnotările lui Trump arată cât de mult a cedat UE în fața președintelui american și cât de calculat echipa sa a adăugat doar „câteva procente și sute de miliarde” în plus. De altfel nu este prima dată când Trump permite ca „notițele” sale să fie fotografiate, el a mai fost surprins anterior cu astfel de „fițuici”.

O notiță din mâna lui Trump a dezvăluit cursul negocierilor cu UE: A obținut mai mult decât oferea Europa

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat