O instanță din SUA a susținut legea care impune vânzarea platformei TikTok
O curte federală de apel din SUA a confirmat legea care obligă ByteDance din China să vândă rețeaua socială TikTok. În caz contrar, autoritățile americane vor interzice aplicația.

Conform unei legi redactate de Congresul SUA, Byte Dance trebuie să vândă activele TikTok din SUA în termen de șase luni. Președintele american Joe Biden a semnat documentul în aprilie, acordând companiei chineze termen până la 19 ianuarie 2025 pentru a încheia vânzarea aplicației, relatează rb.ru citând reuters.com.
Opinia Curții de Apel a subliniat că cerințele pentru Byte Dance „fac parte dintr-un efort mai amplu de a contracara amenințarea Chinei la adresa securității naționale a SUA”. Washingtonul se teme că legăturile rețelei TikTok cu China cresc riscul ca datele sensibile ale americanilor să ajungă în mâinile autorităților chineze.
Hotărârea Curții de Apel ar putea fi anulată de Curtea Supremă a Statelor Unite. În caz contrar, Biden va trebui să decidă dacă va acorda companiei Byte Dance o prelungire de 90 de zile pentru a finaliza vânzarea. Pentru a face acest lucru, însă, compania chineză trebuie să demonstreze că a depus suficiente eforturi pentru a vinde activul, notează Reuters.
După 20 ianuarie, soarta platformei TikTok va fi în mâinile președintelui ales al SUA, Donald Trump. Inaugurarea sa este programată pentru acea zi. În timpul campaniei electorale, Trump a declarat că nu va permite ca TikTok să fie interzis.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


