theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Iunie 2025, 21:28
8 301
Copiază linkul
Link copiat

O fetiță din Florida a găsit în mare o sticlă cu un mesaj, datat din anul 2018

Pentru Josie Lowe, o fetiță de 11 ani din statul Michigan, o simplă plimbare pe plajă în timpul vacanței de familie pe insula Anna Maria, în Golful Mexic, în largul coastei Floridei, s-a transformat într-o aventură neașteptată, fetița a găsit un mesaj într-o sticlă care călătorise prin curenții oceanici timp de mai mulți ani.

O fetiță din Florida a găsit în mare o sticlă cu un mesaj, datat din anul 2018.
O fetiță din Florida a găsit în mare o sticlă cu un mesaj, datat din anul 2018.

„Pur și simplu mergeam, valurile veneau și aduceau ceva la țărm, își amintește Josie. Când valurile s-au retras, am apucat foarte repede acel lucru și l-am arătat mamei.”

La început, Josie a crezut că era doar o bucată de gunoi. Însă în interiorul recipientului de sticlă se afla o mică figurină origami și un bilet cu un număr de telefon, pe care era scrisă data de 17 august 2018, relatează vokrugsveta.ru cu referire la wtsp.com.

Josie a citit biletul cu nerăbdare, cu voce tare: „Salut, oameni care ați găsit asta. Vă veți bucura că ați găsit-o. De ce? Pentru că mă veți cunoaște prin acest număr.”

Mama fetiței, Paris, a fost intrigată și a sunat la numărul scris în bilet. Spre surprinderea ei, cineva i-a răspuns. S-a dovedit că numărul aparținea unei tinere de 21 de ani din Insulele Hawaii.

Ea a povestit că, în urmă cu aproape șapte ani, ea și fratele ei mai mic, care avea atunci opt ani, au aruncat sticla în ocean de pe țărmul insulei hawaiiene Oahu. La acel moment, ea avea 13 ani. Potrivit fetei, ei înșiși găsiseră anterior un mesaj într-o sticlă și au vrut să trimită și ei unul.

Această poveste a devenit virală pe rețelele de socializare, stârnind, pe lângă entuziasm și curiozitate, și o doză considerabilă de scepticism, mulți nu au crezut că sticla ar fi putut parcurge un drum atât de lung și întortocheat, având în vedere că Hawaii se află în Oceanul Pacific, iar Golful Mexic aparține bazinului Atlanticului.

Cum a ajuns sticla cu mesaj din Pacific în Atlantic

Pentru a evalua dacă o astfel de călătorie de la Hawaii până pe insula Anna Maria din Florida este posibilă din punct de vedere științific, portalul local 10 Tampa Bay a cerut un comentariu de la meteorologul-șef al regiunii, Robert Deskins.

Acesta și-a exprimat opinia că, din punct de vedere tehnic, o asemenea călătorie este posibilă. Potrivit lui Deskins, sticla ar fi trebuit să urmeze un traseu extrem de complex prin diverse curenți oceanici.

„Ar fi trebuit să plutească spre nord de Hawaii, ca să intre într-un curent care coboară de-a lungul coastei de vest a Statelor Unite. Apoi, acest curent traversează Pacificul spre Filipine, după care revine spre coasta de sud-vest a Americii de Sud. De acolo, ar fi trebuit să înconjoare continentul sud-american, să traverseze Oceanul Atlantic și să ajungă pe coasta de vest a Africii. Acolo ar fi intrat în zona de convergență tropicală, unde se formează uraganele,” a explicat Deskins.

„Apoi sticla ar fi traversat din nou Atlanticul, trecând prin Marea Caraibelor, printre Cuba și Insulele Bahamas, și ar fi ajuns în Golful Mexic, până pe insula Anna Maria”, a adăugat el.

Familia Lowe a declarat că intenționează să trimită în ocean mai multe sticle proprii, sperând că mesajele lor vor ajunge într-o zi pe țărmuri îndepărtate.

În ceea ce o privește pe tânăra din Hawaii, ea a recunoscut că, deși experiența a fost magică și uimitoare, nu ar mai face asta din nou, deoarece nu dorește să polueze oceanul.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat