O dentistă, arestată în Thailanda pentru că a consultat pacienți fără licență
O dentistă escroacă a fost arestată în Thailanda, după ce a tratat peste 1.000 de pacienți în șase luni.

Femeia efectua proceduri stomatologice fără licență valabilă în patru clinici din orașul Pluak Daeng, provincia Rayong. Ea oferea servicii precum extracția, plombarea dinților și ortodonție, fiind absolventă a unei universități stomatologice din străinătate, însă făcea acest lucru ilegal și fără permisiunea de a lucra în țară, transmite gazeta.ru cu referire la Thaiger.
În cadrul unei verificări, polițiștii au intervenit în timpul unei proceduri ieftine și considerate printre cele mai sigure, și anume îndepărtarea tartrului dentar. Ulterior, femeia a fost arestată. Proprietarul clinicii, conform anchetei, fie nu a verificat documentele dentistei, fie a angajat-o conștient pentru a economisi, punând pacienții în pericol.
„Este vorba despre o persoană fără licență pentru activitate profesională, care tratează pacienți, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa sănătății publice. Acțiunile sale pot duce la infecții, complicații și chiar consecințe periculoase pentru viață”, a declarat doctorul Chairat Chaloemratnaroj.
De asemenea, s-a constatat că însăși clinica funcționa fără licențele necesare. În prezent, sunt verificate și alte instituții medicale în care dentista fals primea pacienți. Ea riscă până la doi ani de închisoare, o amendă de până la 40.000 baht sau ambele pedepse simultan.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


