Nauseda: Exercițiile militare „Zapad” vor fi de 2-3 ori mai puține decât în 2021
Exercițiile militare „Zapad” (Vest) ale Belarusului și Rusiei, programate pentru luna septembrie, vor fi de 2-3 ori mai puține ca amploare decât cele din 2021. Declarația a fost făcută de președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, după ședința Consiliului de Apărare al Statului.

Nauseda a declarat că amploarea exercițiilor „Zapad” va fi, „din motive evidente”, de 2-3 ori mai mică în termeni cantitativi față de anul 2021. Potrivit lui, aceste „motive evidente” sunt implicarea Rusiei în războiul din Ucraina și redislocarea unui număr mare de tehnică și personal pe front, transmite eurointegration.com.ua cu referire la lrt.lt.
Deși formatul și natura exercițiilor „Zapad” rămân în mare parte neschimbate, președintele Lituaniei a subliniat că țara sa și aliații săi sunt pregătiți pentru „oricare surpriză”.
Ministrul Apărării, Dovilė Šakalienė, a accentuat că, în paralel cu exercițiile „Zapad”, Lituania va desfășura propriile sale exerciții naționale și aliate.
„Dorim să afirmăm clar că în această perioadă va continua o activitate intensă și activă, împreună cu un număr mare de aliați și trupele noastre, ceea ce ne crește semnificativ pregătirea pentru orice evoluție a situației”, a adăugat ea.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


