Marina Regală Britanică a confundat unele balene cu dispozitive de spionaj rusești
După ce forțele navale au detectat două sunete misterioase în ocean au început căutările dronelor rusești în apropierea coastelor Scoției.

Cu toate acestea, ceea ce marinarii au confundat cu un atac de spionaj s-a dovedit a fi eliberarea gazelor a unei balene, informează ziarul The Sun.
De două ori, senzorii flotei au înregistrat presupusul atac, iar zona a fost verificată pentru activități inamice.
Existau temeri că o dronă rusească ar fi putut lăsa un dispozitiv de ascultare pe fundul mării între insula Raasay și Applecross, în nord-vestul Scoției.
„Am analizat sunetele și acum considerăm că a fost un mamifer marin. O balenă”, a precizat, în cele din urmă, un reprezentant al flotei într-un interviu acordat unui ziar britanic.
Sunetul a fost detectat pentru prima dată în mișcare spre nord de lanțul muntos, în direcția mării deschise. Câteva zile mai târziu, acesta a revenit, mișcându-se spre sud, în direcția podului Skye, apoi s-a întors și s-a dizolvat practic în aer.
Inițial, analiștii au presupus că sunetul a fost cauzat de acțiunile omului. S-a formulat ipoteza că rușii încearcă să înregistreze semnături acustice ale submarinelor pentru a le urmări mai ușor și a crea o amenințare pentru echipaje.
Suspiciunea a apărut din cauza faptului că, anterior, în această zonă au fost observate două nave civile echipate cu roboți subacvatici care lucrau în canalul cu o adâncime de 300 de metri.
Totuși, balenele au mai fost confundate cu submarine inamice și în trecut.
Unii pescari au descoperit o „balenă spion” în urmă cu câțiva ani în apropierea coastelor Norvegiei. Localnicii l-au numit „Hvaldimir”, un cuvânt compus din cuvântul norvegian „hval” (balenă) și numele rusesc „Vladimir”.
Mai târziu, celebra balenă albă rusă a fost găsită moartă în apropierea coastelor Norvegiei. „Hvaldimir” a fost observată pentru prima dată în apropierea frontierei maritime ruso-norvegiene, fiind echipată cu o cameră video.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


