Marea Britanie a renunțat la urmărirea penală a lui Harvey Weinstein
Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) a retras acuzațiile de hărțuire sexuală împotriva producătorului Harvey Weinstein, care i-au fost aduse în 2022.

Este vorba despre două episoade de presupuse hărțuiri comise asupra unei femei în august 1996, la Londra. Numele presupusei victime nu a fost dezvăluit în 2022, dar s-a menționat că aceasta are în prezent aproximativ 50 de ani, relatează meduza.io.
Potrivit șefului Departamentului de procuratură pentru combaterea infracțiunilor speciale, Frank Ferguson, după analizarea probelor din dosar, instituția a concluzionat că „nu mai există perspective reale pentru un verdict de condamnare”.
„Am explicat decizia noastră tuturor părților (...) Îndemnăm întotdeauna toate potențialele victime ale violenței sexuale să se adreseze Poliției, pentru ca noi să putem deschide un dosar conform legii”, a declarat acesta pentru BBC News.


