Mandibula lui Adolf Hitler, prezentată în arhiva FSB a Federației Ruse
Eva Merkaceva, membră a Consiliului pentru dezvoltarea societății civile și drepturile omului pe lângă președintele Rusiei, a publicat pe canalul său de Telegram o fotografie cu mandibula fuhrerului celui de-al Treilea Reich, Adolf Hitler, care este păstrată în arhiva FSB.

„Aceasta (mandibula) este principalul artefact păstrat în arhiva Serviciului Federal de Securitate. Ea este considerată principala dovadă că fuhrerul s-a sinucis și nu și-a petrecut ultimele zile undeva (de exemplu, în Argentina)”, a scris activista pentru drepturile omului, relatează gazeta.ru.
Ea a mai adăugat că în arhivă se află și un dosar operativ deschis pe numele lui Adolf Hitler în anul 1945, fotografii ale buncărului fuhrerului, precum și procese-verbale privind deschiderea gropii cu rămășițele acestuia și incinerarea lor.
Mandibula lui Hitler este păstrată într-o cutie de țigări „Gvardeiskie”. În ea se mai află nouă dinți conservați.
La 30 aprilie 1945, Adolf Hitler s-a sinucis.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.