theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Mai 2025, 16:27
8 066
Copiază linkul
Link copiat

Mai multe țări din Spațiul Schengen au intensificat controalele la frontierele interne

Mai multe state membre ale Spațiului Schengen reintroduc în 2025 controale la frontierele interne din cauza unor factori precum evenimente internaționale importante, migrația ilegală și amenințările la adresa securității.

Mai multe țări din Spațiul Schengen au intensificat controalele la frontierele interne.
Mai multe țări din Spațiul Schengen au intensificat controalele la frontierele interne.

Peste 10 țări din spațiul Schengen introduc controale selective la frontierele terestre, în aeroporturi și în porturi. Turiștilor li se recomandă să verifice din timp restricțiile și să aibă mereu la ei pașaportul, itinerarul și dovada cazării, transmite libertatea.ro.

Țările care au reintrodus controlul la frontierele interne ale Spațiului Schengen în 2025:

1. Spania va reintroduce controlul la frontierele terestre cu Franța și Portugalia, precum și la frontierele aeriene și maritime interne, cu ocazia celei de-a IV-a Conferințe ONU privind Finanțarea pentru Dezvoltare, care va avea loc la Sevilla. Perioada: 27 iunie – 5 iulie 2025.

2. Italia aplică, de asemenea, controale mai vechi la granița cu Slovenia pentru combaterea infiltrărilor teroriste, a migrației ilegale ridicate și a riscurilor de securitate legate de Jubileul Universal al Bisericii Catolice. Perioada: 19 iunie – 18 decembrie 2025.

3. Austria a introdus controale la mai multe granițe terestre din cauza nivelului ridicat de migrație și a amenințărilor teroriste. Perioada: 12 mai – 11 noiembrie 2025 (Ungaria și Slovenia), 16 aprilie – 15 octombrie 2025 (Slovacia și Cehia).

4. Slovacia a intensificat controalele la granițele cu Ungaria și Austria din cauza unui focar de febră aftoasă în Ungaria. Perioada: 8 mai – 7 iulie 2025.

5. Țările de Jos mențin controale cu Belgia și Germania pentru a combate migrația ilegală, contrabanda și deplasările secundare. Perioada: 9 iunie – 8 decembrie 2025.

6. Danemarca își consolidează granițele terestre și maritime cu Germania din cauza temerilor legate de un posibil sabotaj rusesc, terorism și crimă organizată asociată conflictelor. Perioada: 12 mai – 11 noiembrie 2025.

7. Norvegia monitorizează porturile de feribot pentru amenințări generale la adresa sectorului energetic și riscuri de sabotaj din partea serviciilor secrete rusești, întărind protecția infrastructurii. Perioada: 12 mai – 11 noiembrie 2025.

8. Suedia a reintrodus controale la toate granițele interne din cauza amenințărilor grave la ordinea publică și securitatea internă, cauzate de criminalitatea organizată transfrontalieră, terorism și actori statali străini. Perioada: 12 mai – 11 noiembrie 2025.

9. Franța a introdus controale la toate frontierele interne din cauza amenințărilor jihadiste, creșterii antisemitismului, migrației ilegale și rețelelor criminale. Perioada: 1 mai – 31 octombrie 2025.

10. Germania a restabilit controlul la toate frontierele terestre din cauza nivelului ridicat de migrație, traficului de migranți și presiunii asupra sistemului de azil. Perioada: 16 martie – 15 septembrie 2025.

11. Bulgaria a introdus control temporar la granița cu România din cauza amenințărilor legate de migrație, contrabandă și crizele din Orientul Mijlociu și Africa. Perioada: 1 ianuarie – 30 iunie 2025.

12. Slovenia menține controlul la granițele cu Croația și Ungaria din cauza amenințărilor teroriste și traficului de arme. Perioada: 22 decembrie 2024 – 21 iunie 2025.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat