Macron l-a numit pe Putin un canibal care „trebuie să continue să mănânce” pentru a supraviețui
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, este un „prădător, un canibal la porțile noastre”, care „trebuie să continue să mănânce” pentru „propria supraviețuire”.

Despre aceasta președintele Franței a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune LCI, transmite Европейская правда" cu referire la Le Figaro.
Macron a îndemnat europenii „să nu fie naivi” în fața Rusiei, care va rămâne „o forță destabilizatoare pe termen lung”.
„Din 2007-2008, președintele Putin și-a respectat rareori angajamentele. El a fost constant o forță destabilizatoare și a urmărit să revizuiască granițele pentru a-și extinde puterea”, a subliniat Macron.
Președintele Franței consideră că „Rusia a devenit o amenințare potențială pentru mulți dintre noi”.
„O țară care investește 40% din bugetul său în astfel de echipamente, care a mobilizat o armată de peste 1,3 milioane de oameni, nu se va întoarce la starea de pace și la un sistem democratic deschis peste noapte”, a avertizat el.
„De aceea, inclusiv pentru propria sa supraviețuire, trebuie să continue să mănânce. Așa este. Și de aceea este un prădător, un canibal la porțile noastre. Nu spun că Franța va fi atacată mâine, dar, până la urmă, este o amenințare pentru europeni (...) Nu trebuie să fim naivi”, a insistat șeful statului francez.
Macron a mai afirmat că următoarele două săptămâni vor fi „critice” pentru stabilirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


