theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Decembrie 2024, 16:17
7 715
Copiază linkul
Link copiat

Lukașenko a confirmat prezența armelor nucleare în Belarus

Președintele Belarusului a confirmat că armele nucleare sunt, într-adevăr, amplasate pe teritoriul țării.

Lukașenko a confirmat prezența armelor nucleare în Belarus.
Lukașenko a confirmat prezența armelor nucleare în Belarus.

Marți, 10 decembrie, președintele Belarusului, Lukașenko, a discutat cu angajații unei uzine de construcții de mașini din orașul Borisov și a răspuns la întrebările acestora. Una dintre întrebări a vizat amplasarea armelor nucleare în țară și posibila trimitere a complexului rusesc de rachete „Oreșnik”, relatează gazeta.ru cu referire la belta.by.

„Am adus aici focoase nucleare. Nu doar câteva zeci de bucăți. Mulți spun: „A, asta e o glumă, nimeni nu a adus nimic”. Am adus. Iar faptul că aceștia (oponenții politici — n.r.) spun că e o glumă înseamnă că au ratat momentul”, a declarat Lukașenko.

El a adăugat că utilizarea armelor nucleare este o responsabilitate imensă. După evenimentele din 1945, când trupele americane au aruncat bombe nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki din Japonia, „butonul roșu” nu a mai fost apăsat. Însă, potrivit președintelui, în cazul în care statele neprietenoase vor încerca să încalce granițele Belarusului, „răspunsul va fi instantaneu”.

„Nu voi ține cont dacă sunt arme nucleare sau altele. Despre asta am convenit cu rușii încă înainte ca ei să ne restituie armele nucleare”, a subliniat Lukașenko.

În același timp, el a precizat că în țară se află acum arme nucleare tactice, nu strategice.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat