Liderii Azerbaidjanului și Armeniei se vor întâlni cu Trump: Ar putea fi anunțat un acord de pace
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să se întâlnească pe 8 august la Casa Albă din Washington cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian.

Informația a fost publicată de ziarul The Washington Post, citând doi oficiali americani care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite meduza.io.
Una dintre surse a declarat că este posibil ca, în urma întrevederii, să fie anunțat un acord de pace între Azerbaidjan și Armenia, două țări aflate în conflict de câteva decenii.
Guvernul Armeniei a confirmat că premierul Nikol Pașinian va vizita Washingtonul în perioada 7-8 august. Potrivit serviciului de presă al executivului armean, Pașinian va participa la o întâlnire trilaterală cu Trump și Aliyev, considerată importantă „pentru promovarea păcii, prosperității și cooperării economice în regiune”.
Armenia și Azerbaidjan încearcă să semneze un acord de pace încă din 2023, după ce Baku a desfășurat o operațiune militară prin care a preluat controlul asupra regiunii Nagorno-Karabakh. În martie 2025, cele două părți au convenit asupra unui proiect de acord de pace. În iulie, liderii celor două țări s-au întâlnit pentru negocieri în Emiratele Arabe Unite, însă nu a fost anunțată atunci nicio decizie concretă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


