Kremlinul consideră puțin probabilă o întâlnire între Putin și Zelenski înainte de sfârșitul lunii august
Kremlinul consideră că întâlnirea dintre președinții Rusiei și Ucrainei este puțin probabil să aibă loc înainte de sfârșitul lunii august, așa cum s-a propus la Kiev.

„O întâlnire la cel mai înalt nivel poate și trebuie să marcheze finalul procesului de reglementare și să consfințească acele modalități ale înțelegerilor ce urmează a fi elaborate în cadrul muncii de experți. Să procedăm invers este imposibil. Poate fi parcurs un proces atât de complex în 30 de zile? Evident, cu greu”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, într-un briefing, transmite meduza.io.
Reprezentantul Kremlinului a mai menționat că proiectele de memorandumuri schimbate de delegațiile rusă și ucraineană în cea de-a doua rundă de negocieri sunt „diametral opuse”. „Este puțin probabil să poată fi armonizate peste noapte, pentru asta e nevoie de o muncă diplomatică extrem de dificilă”, a adăugat el.
În urma celei de-a treia runde de negocieri ruso-ucrainene, care a avut loc pe 23 iulie la Istanbul, delegația ucraineană a propus organizarea până la sfârșitul lunii august a unei întâlniri între Vladimir Putin și Vladimir Zelenski, cu participarea lui Recep Tayyip Erdoğan și Donald Trump.
Potrivit președintelui Ucrainei, în cadrul negocierilor ruso-ucrainene, pentru prima dată după mult timp, au început să apară semnale din partea Kremlinului privind o posibilă întâlnire a liderilor. „Subiectul unei întâlniri la nivel de lideri îl abordăm întotdeauna public. Și ei, în discuțiile cu noi, au început acum să vorbească despre asta. Este deja un pas spre un anumit format al întâlnirii”, a spus Zelenski într-un interviu acordat presei ucrainene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


