Kim Jong Un a interzis implanturile mamare și chirurgia plastică în Coreea de Nord
Kim Jong Un a ordonat nord-coreenilor să verifice femeile pentru prezența implanturilor mamare „burgheze”. Iar cei care efectuează „muncă nesocialistă” pot fi trimiși în lagăr de muncă.

Suspecții de operații plastice vor fi duși la spital pentru examinare, iar Guvernul lui Kim Jong Un i-a avertizat asupra unor pedepse aspre dacă se va stabili că au trecut prin această procedură, transmite focus.ua cu referire la dailynk.com.
Mărirea sânilor este considerată în Coreea de Nord „comportament nesocialist” și este interzisă în instituțiile medicale oficiale.
Dar săptămâna trecută au fost judecate public două tinere de aproximativ 20 de ani, cărora un chirurg, care a abandonat școala medicală, le-a făcut operația de mărire a sânilor. Operațiile le realiza acasă.
Fetele au fost prinse după ce angajați ai Departamentului de Securitate Publică din Sariwon au lucrat sub acoperire și au devenit martori ai operațiilor efectuate de medic la domiciliul său.
Toți trei au fost expuși în fața mulțimii în timpul procesului, iar probele au fost prezentate, inclusiv instrumentele medicale folosite de medic în timpul operațiilor, siliconul importat din China și pachetele de bani.
Ambele femei au susținut că și-au făcut operația pentru a-și îmbunătăți corpul, dar judecătorul a respins acest argument, declarând că ele erau „obsedate de orgoliu”.
„Femeile care trăiesc într-un sistem socialist sunt corupte de obiceiurile burgheze și se comportă într-un mod capitalist putred”, a adăugat procurorul.
Judecătorul a numit operația de mărire a sânilor „un act nesocialist” și a avertizat asupra unei pedepse severe dacă femeile vor fi găsite vinovate.
Judecătorul a declarat că femeile „nu au avut intenția să manifeste loialitate față de organizație și grup, ci erau obsedate de orgoliu și în cele din urmă au devenit o buruiană otrăvitoare, care erodează sistemul socialist”. Cel mai probabil, conform sursei – ele vor fi trimise într-un lagăr de muncă.
Potrivit surselor, mărirea sânilor devine o tendință printre femeile din Coreea de Nord cu vârste între 20 și 30 de ani, care locuiesc în zonele centrale ale Phenianului, deoarece s-a pus la modă relaxarea pe plajă și costumele de baie, ceea ce înseamnă forme mai generoase.
Anterior, la Phenian fusese reținut un chirurg maxilo-facial care efectua operații plastice la domiciliu. Acum, în Coreea de Nord vor funcționa grupuri de supraveghere locale care vor prinde femei cu forme „suspicios de proeminente” și le vor trimite la examinare. Dacă în corpul lor se vor descoperi implanturi – le așteaptă proces public, condamnare și lagăr de muncă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


