Kazahstanul nu a fost admis să participe la Eurovision
Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a refuzat participarea holdingului media kazah „Habar” la Concursul Muzical „Eurovision”.

După cum au declarat la EBU, postul public de televiziune nu corespunde criteriilor pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline al uniunii. Kazahstanul se află în afara Zonei Europene de Radiodifuziune, nu este membru al Consiliului Europei și nu are statut de observator pe lângă acesta, scrie politico.eu.
„Din acest motiv, Agenția „Khabar” nu este eligibilă în prezent pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline”, au declarat reprezentanții uniunii.
Refuzul a venit în pofida faptului că statutul EBU fusese anterior relaxat, permițând aderarea radiodifuzorilor dintr-o serie de state neeuropene. Canada a reușit să beneficieze de această regulă, obținând dreptul de a debuta la «Eurovision» în 2027 datorită statutului de observator în cadrul Consiliului Europei.
La EBU s-a subliniat că este foarte apreciată cooperarea de lungă durată cu „Khabar”. Din 2018 până în 2022, postul TV a trimis de cinci ori reprezentanți la „Eurovisionul Junior”, notează Politico.