Italia a inițiat o anchetă împotriva turiștilor lunetiști din Sarajevo
Procuratura din Milano, Italia, investighează informațiile privind fenomenul de „turism cu lunetiști” din perioada războiului bosniac.

Lunetiștii ar fi tras „în oameni pe stradă, inclusiv în copii, la întâmplare, ca și cum ar fi fost un joc video sau un safari”.
Potrivit anchetatorilor, reprezentanți ai sârbilor bosniaci ar fi oferit, în timpul conflictului, turiștilor înstăriți din Italia posibilitatea de a „vâna” civili pe străzile asediatei capitale Sarajevo, relatează theguardian.com.
Ancheta a fost inițiată după ce scriitorul milanez Ezio Gavazzeni a adunat probe pentru o plângere depusă la Procuratura din Milano de către fosta primăriță a orașului Sarajevo, Benjamina Karic.
Potrivit lui Gavazzeni, italienii care veneau la acest „safari” în Sarajevo se dedau la acte de o cruzime extremă, nu din motive politice sau religioase, ci exclusiv pentru „distracție și plăcere”. Poziția geografică a orașului, situat într-o vale înconjurată de munți, oferea un avantaj strategic pentru tragerea din poziții înalte. El a relatat că bogații veniți „la vânătoare” trăgeau fără discernământ asupra civililor, ucigând chiar și copii.
Capitala Bosniei și Herțegovinei a fost sub asediu din partea Armatei Populare Iugoslave și a Armatei Republicii Sârbe timp de patru ani, din aprilie 1992 până în februarie 1996. În acea perioadă, aproximativ 10.000 de civili și-au pierdut viața.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


