theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Octombrie 2025, 14:30
3 316
Copiază linkul
Link copiat

Israel Katz: Tunelurile subterane ale Hamas din Fâșia Gaza vor fi distruse

Una dintre principalele sarcini ale Israelului este distrugerea tuturor tunelurilor subterane ale mișcării Hamas din Fâșia Gaza, a declarat ministrul Apărării al Israelului, Israel Katz, pe rețeaua socială X.

Israel Katz: Tunelurile subterane ale Hamas din Fâșia Gaza vor fi distruse.
Israel Katz: Tunelurile subterane ale Hamas din Fâșia Gaza vor fi distruse.

„Principala sarcină a Israelului, după etapa de returnare a răpiților, va fi distrugerea tuturor tunelurilor teroriste ale Hamas din Fâșia Gaza de către Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și prin intermediul unui aparat internațional care va fi creat sub conducerea şi supravegherea SUA”, a scris el, transmite rbc.ru.

Potrivit ministrului, aceasta reprezintă principiul de bază al demilitarizării şi dezarmării grupării aflate la conducere. Katz le-a ordonat militarilor să se pregătească pentru îndeplinirea acestei misiuni.

Armistițiul dintre Israel și Hamas, negociat cu medierea SUA, a intrat în vigoare noaptea de 10 octombrie. Acordul pentru prima fază a planului de pace a fost semnat de părți pe 9 octombrie, la Sharm el-Sheikh, în Egipt. După intrarea în vigoare a încetării focului, la 10 octombrie Israelul și-a retras trupele la o zonă tampon din jurul Gazei, iar palestinienii au început să se întoarcă acasă.

Hamas are la dispoziție 72 de ore după retragerea trupelor israeliene pentru a elibera prizonierii. Termenul expiră pe 13 octombrie, la prânz, ora locală.

Ulterior, Hamas trebuie să rămână fără putere reală în Gaza; supravegherea teritoriului va fi asigurată de un nou organism internațional — „Consiliul Păcii”, prezidat de însuși Trump. După reformarea Autorității Naționale Palestiniene, controlul asupra Fâșiei Gaza va reveni acesteia.

De asemenea, din acord rezultă că luptătorii Hamas care depun armele vor fi amnistiați, iar toată infrastructura teroristă, inclusiv tunelurile subterane, va fi distrusă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat