Instagram testează o nouă funcție de dislike pentru comentarii
Rețeaua de socializare Instagram a început testarea unei noi funcții, care le va permite utilizatorilor să își exprime nemulțumirea față de comentarii.

Această opțiune oferă posibilitatea de a semnala „în privat” comentarii nedorite sau irelevante, transmite kommersant.ru.
Numărul total de „dislike-uri” nu va fi afișat, iar autorii postărilor nu vor ști cine a acordat această reacție. Deocamdată, este un experiment, dar în viitor rețeaua socială ar putea folosi datele despre „dislike-uri” pentru a sorta comentariile, scăzând vizibilitatea celor mai puțin populare.
Compania consideră că noua funcție va îmbunătăți calitatea discuțiilor în comentarii. Mecanismul de „dislike” este folosit de mult timp pe Reddit, unde influențează ordinea afișării comentariilor.
Anterior, Instagram a început să testeze o funcție prin care utilizatorii pot reseta sistemul de recomandări. De asemenea, rețeaua socială a adăugat opțiunea de a crea copii digitale cu funcționalități de inteligență artificială.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


