theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
31 Decembrie 2025, 09:30
5 581
Copiază linkul
Link copiat

Hotelurile din Brașov fac reduceri de Revelion: Sunt mai puțini turiști decât de obicei

Pentru prima dată după mulți ani, stațiunile montane din județul Brașov nu mai sunt complet ocupate în perioada de Revelion.

Hotelurile din Brașov fac reduceri de Revelion: Sunt mai puțini turiști decât de obicei.
Hotelurile din Brașov fac reduceri de Revelion: Sunt mai puțini turiști decât de obicei.

Hotelierii au scos la vânzare, pe ultima sută de metri, camerele rămase libere, cu reduceri de până la 30%, în încercarea de a atrage turiștii care au amânat rezervările din cauza prețurilor ridicate, transmite libertatea.ro.

Oferte last minute în Poiana Brașov, Predeal și Sinaia 

În Poiana Brașov, gradul de ocupare a coborât la aproximativ 60-70%, iar unele hoteluri au aplicat reduceri de 15-30%. Însă chiar și după aplicarea reducerilor, o familie cu un copil trebuie să achite 8.900 de lei pentru trei nopți, la unele hoteluri, iar cererea rămâne scăzută. Există și pachete de Revelion pentru trei nopți, pentru două persoane, de la 2.000 de lei, cu mic dejun inclus.  

În Predeal și Sinaia, prețurile au scăzut chiar la 1.500-1.800 de lei pentru trei nopți, cu masa festivă plătită separat. Și hotelurile de top mai au camere disponibile, unde cele mai scumpe pachete ajung la 22.000 de lei pentru două persoane. 

Reprezentanții unităților de cazare spun că turiștii sunt mai rezervați și iau decizii târziu. 

„Momentan stratul de zăpadă nu e atât de generos, probabil de aceea clienții sunt nehotărâți”, a declarat Sorin Stănescu, manager de recepție într-un hotel din Poiana Brașov. 

Și alți operatori confirmă scăderea față de anul trecut. 

„Este mai mic decât anul trecut”, a spus George Ciobanu, manager de hotel, referindu-se la gradul de ocupare. 

„Anul cel mai prost” pentru unele unități turistice

Situația se repetă și în Sinaia, unde au apărut reduceri substanțiale abia după ce cererea a scăzut vizibil. 

„Anul acesta a fost anul cel mai prost de când funcționăm, o reducere de aproape 22% a gradului de ocupare”, a declarat Voicu Albu, proprietar de vilă turistică. 

Potrivit Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, gradul de ocupare pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov este estimat la circa 80%, sub așteptările de început de sezon. 

Specialiștii din turism avertizează că situația este un semnal de alarmă și cer investiții în atracții noi, nu doar în pachete de cazare. Turiștii au renunțat la excursiile în stațiunile montane și de Crăciun, din cauză că zăpada lipsește, iar deschiderea sezonului de schi a fost amânată.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat