theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Septembrie 2024, 12:23
8 786
Copiază linkul
Link copiat

Grecia este nemulțumită de introducerea controalelor de frontieră de către Germania

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a criticat decizia Germaniei de a introduce controale la frontierele sale, afirmând că această măsură ar putea pune în pericol zona Schengen.

Grecia este nemulțumită de introducerea controalelor de frontieră de către Germania.
Grecia este nemulțumită de introducerea controalelor de frontieră de către Germania.

Mitsotakis a menționat acest lucru la o întâlnire cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, la Viena, el este citat de Euractiv, relatează eurointegration.com.ua.

Mitsotakis a subliniat că, în contextul limitării migrației, aplicarea Pactului UE privind migrația și azilul ar trebui să fie o prioritate.

„Ar fi greșit să ne îndreptăm spre soluții de excludere temporară din zona Schengen, cu controale la frontieră, care, în final, ar putea împiedica libertatea de mișcare a cetățenilor și ar afecta realizările fundamentale ale UE”, a spus prim-ministrul grec.

Mitsotakis a subliniat că, Grecia investește resurse semnificative în securizarea frontierelor sale, un efort care este sprijinit de UE și care „ar trebui să continue”.

Referitor la situația din Germania, liderul grec a spus că nu este treaba sa să indice oricărui stat membru al UE ce avantaje să ofere sau ce politică socială să implementeze.

„Realitatea este că astăzi în Europa există țări care atrag nu doar imigranți ilegali, ci și refugiați care au statut de refugiat într-o țară europeană și se mută, așa cum au dreptul legal, într-o altă țară europeană”, a spus el.

„Aceasta este o problemă care ar trebui să preocupe Germania însăși, și, desigur, nu este treaba noastră să indicăm cum ar trebui organizat un stat social”, a adăugat el.

Sursele guvernamentale din Atena, citate de mass-media locală afirmă că „Germania a creat singură problema” oferind beneficii atrăgătoare pentru migranți și „de aceea ar trebui să o rezolve pe cont propriu, fără a împovăra alte state membre ale UE”.

Grecia a fost ani de zile în prima linie a migrației și a insistat asupra relocării obligatorii a migranților și refugiaților în cadrul UE. Totuși, această poziție nu a fost reflectată în Pactul UE revizuit privind azilul și migrația, din cauza opoziției țărilor nordice ale UE, inclusiv Germania.

Amintim că, pe 29 august, pe fondul reacțiilor în urma atacului terorist din orașul Solingen, Guvernul german a aprobat un pachet de măsuri privind migrația și azilul.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat