theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Ianuarie 2025, 13:44
11 220
Copiază linkul
Link copiat

Furtul tezaurului dacic în Olanda: Suspecții provin din nord-vestul țării

Poliția olandeză a anunțat acest lucru marți seară, 28 ianuarie.

Furtul tezaurului dacic în Olanda: Suspecții provin din nord-vestul țării.
Furtul tezaurului dacic în Olanda: Suspecții provin din nord-vestul țării.

Poliția olandeză a anunțat că dispune de elemente indicând că mai mulți suspecți ai spargerii de sâmbătă, 25 ianuarie, în care au fost furate mai multe capodopere arheologice din România, vin dintr-o provincie din nord-vestul Țărilor de Jos, notează AFP, citat de noi.md.

Furtul care a avut loc sâmbătă, 25 ianuarie, a agitat spiritele în România, iar directorul Muzeului Național de Istorie din București și-a pierdut funcția.

Trei brățări de aur și un coif de aur, piesa centrală a unei expoziții, au fost furate în Olanda dintr-un muzeu din Assen (nord), după o spargere cu explozibili în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. 

Muzeul Drents găzduia expoziția „Dacia. Regatul aurului și argintului”, cu peste 500 de piese împrumutate de România. 

„Poliția dispune de mai multe piste în anchetă care indică faptul că mai mulți suspecți vin din Olanda de Nord”, a indicat aceasta într-un comunicat.

„Au fost efectuate ample căutări tehnice și tactice în muzeu și împrejurimi. De asemenea, au avut loc percheziții și în alte locații: Alkmaar, Witmarsum, Groningen, Assen și Rolde”, au precizat polițiștii.

„O echipă formată din zeci de anchetatori și specialiști lucrează la caz pentru a recupera obiectele furate și a reține suspecții”, a subliniat Poliția.

Autoritățile au mai precizat că infractorii au folosit baroase, ciocane grele și răngi pentru a sparge muzeul, iar la jaf ar fi fost implicat un Ford Transit de culoare închisă. Hoții au furat un coif de aur de la Coțofenești, datat din secolele V-IV î.Hr., și trei brățări de aur dacice, unele dintre cele mai importante artefacte ale patrimoniului național al României.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat marți, 28 ianuarie, că este „indignat de furtul acestor obiecte inestimabile, care aparțin României”.

El și-a rezervat dreptul de a cere „compensații fără precedent” de la muzeul olandez, pe care îl consideră insuficient protejat, notează AFP. La rândul său, guvernul Țărilor de Jos a promis că va face tot posibilul pentru a-i prinde pe hoți și a recupera comorile furate.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat