Franța și Spania intră în lupta pentru impozitarea curselor aeriene premium
Franța și Spania s-au alăturat unei coaliții de țări care susține introducerea unei taxe pe avioanele private și pe zborurile premium pentru a strânge fonduri destinate combaterii schimbărilor climatice și dezvoltării durabile.

Aceste două țări europene și-au unit eforturile cu Kenya, Barbados, Somalia, Benin, Sierra Leone, Antigua și Barbuda, transmite euronews.com.
Scopul coaliției este „creșterea numărului de țări care aplică taxe pe biletele de avion, inclusiv pe călătoriile de lux, și taxarea avioanelor private pe baza celor mai bune practici”, se arată într-o declarație a Palatului Élysée din Franța.
Inițiativa a fost lansată în culisele summitului ONU privind dezvoltarea, desfășurat la Sevilla pe 30 iunie.
Câți bani pot fi colectați prin aceste taxe
Potrivit unei cercetări recente, comandate de Grupul Operativ „Contribuții Globale de Solidaritate”, taxarea combustibilului pentru avioanele private la nivel mondial ar putea aduce până la 41 miliarde de euro anual. Adăugarea unei taxe pe biletele de la clasa întâi și cele de la business ar putea genera încă aproximativ 37 de miliarde de euro.
În total, eforturile coaliției ar putea atrage peste 78 de miliarde de euro anual pentru a sprijini proiectele de creștere a rezilienței climatice și dezvoltării durabile.
Studiul sugerează, de asemenea, că o taxă suplimentară, mai largă, pe combustibilul avioanelor comerciale ar putea crește această sumă la aproximativ 187 de miliarde de euro anual.
Surse noi de finanțare
În contextul în care multe țări bogate reduc ajutorul oficial pentru dezvoltare oferit țărilor sărace, unele dintre ele caută noi surse de finanțare, inclusiv prin taxarea sectoarelor industriale cu cel mai mare impact asupra mediului.
Grupul Operativ „Contribuții Globale de Solidaritate”, creat în cadrul conferinței COP28 în noiembrie 2023, a fost înființat pentru a studia noi tipuri de impozitare a sectoarelor poluante care ar putea ajuta țările în curs de dezvoltare să decarbonizeze și să se adapteze la consecințele schimbărilor climatice.
Laurence Tubiana, unul dintre liderii secretariatului Grupului Operativ „Contribuții Globale de Solidaritate”, a declarat că noile taxe impuse călătorilor premium pot „colecta fonduri vitale”.
„În condițiile actuale, toată lumea e pesimistă și spune că nu putem face nimic. Anunțul de astăzi este dovada că putem face progrese”, a adăugat Tubiana.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat la summitul din Sevilla că, după progresele deja înregistrate în industria transportului maritim, acesta este „un pas uriaș înainte” pentru sectorul aviației.
„Aderarea Spaniei (la coaliția noastră pentru călătorii premium) este o veste foarte bună, iar noi avem nevoie de tot mai multe țări.
Avem nevoie ca cei care au beneficiat de pe urma globalizării să contribuie mai mult la finanțare”, a adăugat el.
Macron a îndemnat toate țările posibile să se alăture acestei structuri internaționale „cheie”.
De ce tocmai avioanele private și zborurile premium
Aviația reprezintă peste 2,5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră produse de om și rămâne unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere a emisiilor.
Avioanele private poluează în mod deosebit de mult. Potrivit unui studiu al Consiliului Internațional pentru Transport Ecologic (ICCT), în 2023 ele au emis în atmosferă 19,5 milioane de tone de gaze cu efect de seră, mai mult decât toate zborurile care au decolat de pe Aeroportul Heathrow din Londra în același an. După pandemia de COVID-19, călătoriile la clasa premium au crescut brusc. În perioada 2019–2023, emisiile din aviația privată au crescut cu 46%.
În cabinele de la clasa premium, inclusiv clasa întâi și business, scaunele sunt mai spațioase și există mai mult loc pentru picioare, ceea ce înseamnă că mai puțini pasageri împart emisiile fiecărui zbor. Acest lucru crește semnificativ amprenta de carbon per pasager.
În consecință, pasagerii de la clasa întâi și business generează de 3–4 ori mai mult CO2 pe kilometru parcurs decât cei care zboară la clasa economică.
„Zborurile sunt cea mai elitistă și mai poluantă formă de călătorie, așa că acesta este un pas important pentru a-i face pe cei care profită de acest sector slab impozitat să plătească partea lor corectă”, spune Rebecca Newsom, liderul campaniei globale Greenpeace International „Opriți forarea – începeți să plătiți”.
Un sondaj global realizat de Greenpeace și Oxfam a arătat că trei din patru persoane susțin introducerea unor taxe suplimentare pentru călătorii premium din cauza impactului lor excesiv asupra climei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


