Franța a eliberat vize pentru șase dezertori ruși
Activiștii pentru drepturile omului consideră că este primul caz semnificativ în care unui grup de dezertori i se permite să intre într-o țară a Uniunii Europene.

Potrivit informațiilor, bărbații au ajuns la Paris cu zboruri diferite pe parcursul ultimelor luni, după ce au fugit inițial din Rusia în Kazahstan în 2022 și 2023, relatează nv.ua.
„Când am aterizat în Franța, pentru prima dată am putut respira liber. Am simțit liniște și libertate (...) ce era mai rău a trecut”, a comunicat în interviu pentru The Guardian Alexandr, un fost soldat rus care a fost trimis în Ucraina și a dezertat în vara anului 2023.
Publicația a remarcat că țările UE au discutat public posibilitatea acordării de azil dezertorilor ruși, însă nu s-a luat nicio decizie oficială.
„Acesta este primul caz în care o țară din UE a permis intrarea unui grup de dezertori care nu aveau documente de călătorie sau pașapoarte străine”, susține Ivan Ciuvliaev, reprezentant al grupului Go By The Forest, care ajută soldații ruși să dezerteze.
El consideră că disponibilitatea Franței de a primi dezertori ar putea crea un precedent și ar trimite un mesaj puternic către alte țări occidentale. Potrivit lui, decizia Parisului este rezultatul unei cooperări extinse între autoritățile franceze și organizații pentru drepturile omului.
Ciuvliaev a menționat că cei șase dezertori ruși au fost verificați cu atenție timp de mai multe luni pentru a se asigura că au o „poziție clară și consecventă împotriva războiului”, înainte de a fi primiți în Franța.
„Înțelegem că în Occident există temeri că unii s-ar putea dovedi a fi altceva decât pretind a fi”, a adăugat el.


