Forțele speciale ale GUR, desfășurate la Pokrovsk pentru a participa la lupte
Ucraina a trimis un grup de forțe speciale GUR, pentru a participa la acțiunile militare în zona Pokrovsk, a relatat Reuters, citând surse militare. Ministerul rus al Apărării susține că un detașament ucrainean de 11 persoane a fost distrus.

Ucraina continuă lupta pentru Pokrovsk și „a desfășurat anterior, săptămâna aceasta”, un grup de forțe speciale ale Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) pentru a participa la acțiunile militare în această zonă, a transmis agenția Reuters în noaptea de vineri spre sâmbătă, 1 noiembrie, citând doi oficiali militari ucraineni. Aceasta a avut loc „în momentul în care Rusia declara că a încercuit forțele Kievului în această regiune”, se arată în raport, transmite dw.com.
Forțele ruse avansează spre Pokrovsk, regiunea Donețk, de mai bine de un an. Capturarea acestui nod important rutier și feroviar ar putea deschide Federației Ruse calea pentru o extindere mai departe în estul Donbasului, pe care forțele ruse încearcă să-l ocupe complet.
Potrivit Reuters, citând o sursă din cadrul Corpului 7 al Forțelor de Asalt și Parașutiști ale Ucrainei, forțele speciale GUR „au fost desfășurate cu câteva zile în urmă la Pokrovsk cu un elicopter Black Hawk” într-o operațiune complicată de acțiunile dronelor rusești. Într-o înregistrare video analizată de Reuters, cel puțin zece militari coboară din elicopter într-un câmp. Agenția nu a putut confirma locul și data filmării.
Ministerul rus al Apărării susține că a distrus detașamentul GUR
Câteva ore mai târziu, pe 1 noiembrie, Ministerul rus al Apărării a publicat o declarație în care susține că forțele ruse „au împiedicat debarcarea forțelor speciale GUR dintr-un elicopter la aproximativ un kilometru nord-vest de periferia Pokrovskului”. „Toți cei 11 membri care au coborât din elicopter au fost distruși”, se arată în comunicat.
Anterior, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a descris situația din Pokrovsk, unde avansează armata rusă, ca fiind dificilă. Potrivit datelor sale, în acea zonă sunt concentrati 170.000 de militari ruși, a relatat publicația „Украинская правда”.
Pe 30 octombrie, șeful Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene, Alexandr Sîrskii, a infirmat declarațiile Rusiei privind încercuirea forțelor ucrainene în regiunea Donețk. „Situația este dificilă, dar declarațiile propagandei ruse despre presupusa „blocare” a Forțelor de Apărare ale Ucrainei la Pokrovsk, ca și în Kupiansk, nu corespund realității”, a scris Sîrskii în aceeași zi pe Telegram, după o vizită în zona Pokrovsk și Mirnograd.
Ofițer ucrainean: Nimeni nu intenționează să cedeze orașul Pokrovsk
„Ocupanții ruși care au intrat în Pokrovsk se ascund în mare parte”, a declarat pe 1 noiembrie, în emisiunea canalului „Kiev24”, ofițerul ucrainean Serghei Țehoțki. Potrivit acestuia, soldații ruși așteaptă întăriri și sprijin. „Ei înțeleg în ce situație se află. Aflăm acest lucru din interceptări, din ce încearcă să transmită forțelor principale. De asemenea nu spun adevărul, deoarece obiectivul lor este să-și salveze viața”, a spus ofițerul ucrainean. Țehoțki a adăugat că în prezent în oraș „se desfășoară activități foarte intense”. „Nimeni nu intenționează să cedeze orașul Pokrovsk”, a asigurat el.
Anterior, postul de televiziune „Suspline” relata, citând o sursă, că unitățile speciale GUR au intrat în Pokrovsk și „au început curățarea” zonelor strategice pentru logistica ucraineană. În același timp, potrivit unui ofițer de rang înalt din Forțele Armate Ucrainene, rușii controlează deja aproximativ 60% din teritoriul Pokrovskului și pătrund activ în localitățile învecinate Rodinskoe și Mirnograd.
Totodată, un pilot ucrainean de drone, ieșit din Pokrovsk, a declarat presei ucrainene că militarii ucraineni aflați în poziții avansate în oraș „sunt practic înconjurați” din cauza infiltrărilor și concentrării constante a forțelor ruse.
Declarațiile părților combatante nu pot fi întotdeauna verificate prin surse independente.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


