Forțele ruse au început să folosească o armă nouă – „drone adormite”
Forțele Rusiei au început să folosească o armă nouă – „drone adormite”. Este vorba despre drone kamikaze care stau ore întregi în așteptare la marginea drumului, practic, în ambuscadă.

În tot acest timp, operatorul trebuie să urmărească fluxul video al dronei. Când o mașină ucraineană se apropie, drona „adormită” decolează și atacă inamicul de la o distanță minimă.
Tactica ambuscadei este posibilă datorită utilizării tot mai frecvente de către Rusia a dronelor cu fibră optică. Aceste UAV-uri sunt echipate cu un cablu optic de până la 30 km, conectându-le la operator. Spre deosebire de dronele FPV controlate prin semnal radio, aceste aparate pot fi folosite la distanțe mari și aproape de sol, fiind activate instantaneu.
Soldatul Vladimir din a patra brigadă a Gărzii Naționale „Rubej”, la nord de Pokrovsk, povestește: „Dronele adormite rusești pot aștepta ținta militară până la șase ore. Dar dacă nimeni nu apare și bateria se termină, ele atacă civilii, ca drona să nu ajungă la noi”.
Pentru a proteja liniile de aprovizionare, Ucraina construiește de-a lungul frontului tot mai multe „coridoare” acoperite cu plasă (vizibile pe imaginile dronelor). Totuși, UAV-urile cu fibră optică pot fi ghidate cu precizie extremă și pot folosi chiar și mici spații în plasă pentru a pătrunde în coridor și a lovi ținte pe drumuri aparent sigure.
Forțele ucrainene folosesc și ele „drone adormite”, dar mult mai rar decât armata rusă. Industria de apărare rusă, cu sprijinul Chinei, produce în prezent peste 1.200 de drone cu fibră optică pe zi. Industria ucraineană și cea a aliaților săi occidentali nu ajunge nici măcar la 100, iar majoritatea sunt fabricate în China, rezumă comentatorul militar Julian Ropcke.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


