Fico l-a numit pe Zelenski cerșetor și șantajist
Premierul slovac Robert Fico a criticat dur Ucraina, pe care o consideră un partener neserios, și a declarat că s-a săturat ca președintele Vladimir Zelenski să călătorească prin Europa, „să cerșească" și „să șantajeze pe alții".

Potrivit eurointegration.com.ua, Fico a declarat acest lucru în timpul unui discurs susținut vineri, 10 ianuarie, în fața unei comisii parlamentare, a cărui înregistrare video a postat-o pe pagina sa de Facebook.
Întrunirea comisiei parlamentare a fost convocată de opoziție, care a cerut explicații de la Fico cu privire la întâlnirea sa cu liderul rus Vladimir Putin la Moscova, precum și informații cu privire la pașii ulteriori ai Slovaciei în legătură cu încetarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina.
Fico a declarat că au fost pregătite două soluții pentru problema tranzitului de gaze din Ucraina către Slovacia, care ar fi fost convenite cu prim-ministrul Denis Șmîgal.
Una dintre ele ar fi trebuit să fie un acord între Rusia și Azerbaidjan, astfel încât gazul azer să ajungă în Slovacia. Dar, potrivit lui Fico, Vladimir Zelenski a împiedicat acest acord.
A doua opțiune era ca societatea-mamă SPP să înființeze o filială la frontiera ruso-ucraineană, astfel încât gazul slovac să fie transportat în Slovacia prin Ucraina.
Fico l-a numit pe președintele ucrainean neserios și a spus că uneori „s-a săturat de el”.
„Se plimbă prin Europa, doar să cerșească și să-i șantajeze pe alții, să ceară bani. Trebuie să înceteze”, a spus premierul slovac.
În schimb, el a spus că Rusia a fost întotdeauna un partener de încredere atunci când a venit vorba de aprovizionarea cu energie.
„Rusia nu ne-a înșelat niciodată, spre deosebire de Ucraina. Îmi amintesc situația din 2009, când am fost în Ucraina, când i-am cerut premierului ucrainean Timoșenko să ne dea niște gaz din rezervoarele pe care le au în vestul Ucrainei, am primit răspunsul că am fost trimis dracului. Aceștia sunt ucraineni tipici”, s-a plâns Fico.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


