Curtea Supremă a SUA a respins procesul privind anularea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex
Instanța a respins apelul fostei funcționare Kim Davis din regiunea Kentucky, privind refuzul de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex.

Un cuplu de același sex a dat-o în judecată după ce Davis a refuzat să le elibereze licențe de căsătorie după 2015. Davis a declarat că căsătoria între persoane de același sex contravine convingerilor sale religioase ca creștin apostolic, informează Reuters.
Davis a depus apel după ce instanțele inferioare i-au respins cererea potrivit căreia Primul amendament a Constituției SUA privind libertatea religioasă o protejează de răspundere în acest caz. Davis a fost obligată să plătească peste 360.000 de dolari ca despăgubiri și cheltuieli de judecată pentru încălcarea dreptului cuplului de a se căsători.
A 6-a Curte de Apel a SUA din Cincinnati a dat, de asemenea, o decizie împotriva funcționarei, concluzionând în martie 2025 că, potrivit Curții Supreme, Primul amendament protejează doar comportamentul privat, nu acțiunile funcționarilor publici care își îndeplinesc atribuțiile.
„Aceasta înseamnă că refuzurile de a elibera licențe au fost acțiuni ale statului, care nu pot beneficia de protecția Primului amendament, și Davis nu poate îl poate invoca ca apărare împotriva răspunderii”, se arată în decizia celei de-a 6-a curți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


