Comisia Europeană a stabilit prioritățile pentru consolidarea apărării UE
Uniunea Europeană, în cadrul strategiei sale de reînarmare, pune accent pe finanțarea sectorului de apărare și pe reducerea treptată a dependenței de Statele Unite.

Potrivit lui Kubilius, Uniunea Europeană trebuie mai întâi să se concentreze asupra așa-numitei „apărări dure” – arme, sisteme de armament etc., transmite eurointegration.com.ua.
„Primul lucru pe care îl putem face este să adunăm capacitățile țărilor membre. Acest lucru va permite vizualizarea nevoilor comune ale tuturor statelor UE. Pe baza acestora, vom pregăti un plan de producție de apărare”, a explicat el.
O altă prioritate a Uniunii Europene, conform comisarului, este finanțarea apărării. În cadrul planului ReArm Europe, pentru acest scop sunt prevăzute suplimentar 800 de miliarde de euro.
„În al treilea rând, în iunie vom adopta și o lege foarte importantă pentru simplificarea sectorului apărării. Aceasta va elimina obstacolele birocratice existente, care împiedică industria de apărare să își extindă producția”, a menționat Kubilius.
De asemenea, UE pune accent pe inovațiile din industria de apărare, motiv pentru care este interesată în colaborarea cu partea ucraineană.
În completare, Kubilius a menționat și mobilitatea militară – adică pregătirea pentru deplasarea rapidă a echipamentelor militare în caz de necesitate – și identificarea proiectelor de referință asupra căror UE își va concentra eforturile.
Comisarul european a fost de acord că UE intenționează să își reducă dependența de SUA, dar „nu într-un mod conflictual”.
„Aceasta face parte dintr-o redistribuție naturală a domeniilor de responsabilitate. Trebuie să fim conștienți că, în următorii 10 ani, americanii vor fi nevoiți să își concentreze atenția asupra regiunii Indo-Pacific”, a explicat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


