theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
22 Noiembrie 2024, 11:03
12 230
Copiază linkul
Link copiat

Cinci persoane au murit după ce au băut un cocktail gratuit într-un bar din Laos

Oaspeților de la hostelul Nana Backpacker din Vang Vieng le-au fost oferite shoturi gratuite. Se presupune că acestea conțineau metanol, un substitut ieftin al etanolului folosit în unele țări din Asia de sud-est. Mulți turiști nu sunt conștienți de acest lucru.

Cinci persoane au murit după ce au băut un cocktail gratuit într-un bar din Laos.
Cinci persoane au murit după ce au băut un cocktail gratuit într-un bar din Laos.

Printre victimele care au murit după consumul de cocktailuri se află două fete de 20 de ani din Danemarca, un american de 56 de ani, o britanică de 28 de ani și o australiană de 19 ani. Alți șapte oameni se află în spital în stare gravă. Prietena decedatei, Bianca Jones, din Australia este conectată la un aparat de susținere a vieții, relatează snob.ru.

Prietena alteia dintre victime, Simona White din Marea Britanie, a avertizat turiștii pe rețelele sociale să nu bea cocktailuri oferite în hoteluri. Potrivit acesteia, în băuturi se află metanol, care este mortal, iar aceste băuturi nu merită riscul de a-ți pune în pericol sănătatea.

„Șase dintre noi, care am băut în același loc, sunt acum în spital cu intoxicație cu metanol”, a scris Bethany Clark.

Proprietarul barului a declarat că străinii nu ar fi putut să se intoxice cu shoturile sale. Potrivit acestuia, alcoolul este achiziționat de la distribuitori oficiali și angajații barului nu aveau cum să strice băuturile. De asemenea, el s-a justificat spunând că aproximativ 100 de persoane au băut aceste cocktailuri și majoritatea nu au avut probleme.

Consecințele consumului de metanol încep să se manifeste în 8–18 ore. Primul semn este afectarea vederii, până la orbire. Pe măsură ce substanța toxică se acumulează în organism, apar confuzia mentală și convulsii, iar persoana poate intra în comă. Dozele letale duc la insuficiență renală, respiratorie, cardiacă și la moarte.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat