Cel mai mare consum de droguri din UE este în Olanda, Irlanda, Norvegia și Danemarca
Olanda, Irlanda, Norvegia și Danemarca sunt printre cei mai mari consumatori de droguri din Uniunea Europeană, conform datelor Agenției Uniunii Europene pentru Controlul Drogurilor (EUDA).

Aproape 70% din confiscările de droguri de către autoritățile vamale se realizează în porturile din UE, iar volume semnificative de droguri, în special cocaină, sunt descoperite în containerele destinate transporturilor intermodale, transmite euronews.com.
În 2022, statele membre ale UE au înregistrat 84.000 de confiscări de cocaină, cu o cantitate totală de 323 de tone, un record pentru al șaselea an consecutiv. Belgia (111 tone), Olanda (51,5 tone) și Spania (58,3 tone) au contribuit cu 68% din volumul total al confiscărilor.
Potrivit sondajelor, aproximativ 2,5% din tinerii adulți au declarat că au consumat cocaină în ultimul an, cu cel mai mare procent de consum în Olanda, Irlanda, Norvegia și Danemarca.
De asemenea, resturile de cocaină din apele uzate urbane au crescut în 49 din cele 72 de orașe din UE care au participat la studiul din 2022-2023.
În Franța, aproape 197.000 de consumatori au fost amendați în 2024 pentru consumul de droguri, cu 21% mai mulți decât în 2023.
Uniunea Europeană a intensificat eforturile de combatere a traficului de droguri și a criminalității organizate. În septembrie 2024, Eurojust, agenția UE pentru cooperarea judiciară, a lansat rețeaua europeană de justiție pentru combaterea criminalității organizate și traficului de droguri.
Statele membre ale UE au demarat, de asemenea, campanii naționale de conștientizare cu privire la efectele consumului de droguri și la lupta împotriva consumatorilor care susțin dezvoltarea economiei ilegale a drogurilor. Ministrul de Interne al Franței, Bruno Retailleau, a publicat recent un videou pe site-ul X pentru a avertiza despre consecințele consumului de cocaină, spunând că „în fiecare zi, oamenii plătesc pentru drogurile pe care le cumpărați”.
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


